Tag: Solutii

Noutăți

Deducere din impozit a sumei de 1500 lei/luna/copil de angajat

Deducere din impozit a sumei de 1500 lei/luna/copil de angajat

09.11.2020

 

Începand de astazi, 9 noiembrie 2020, intră in vigoare Legea 239 publicată în Monitorul Oficial 1041 din 6 noiembrie 2020, lege care revoluționeaza sistemul fiscal și poate fi considerată cea mai mare și frumoasă surpriză pe care ne-o face legiuitorul de când a început această eră Covid.

Așadar se pune accentul pe sistemul de educație timpurie pentru copii (de la naștere până la 7 ani), pe care statul dorește să-l susțină din impozitul pe profit și, în premieră absolută, chiar și din impozitul pe venitul din salarii și dacă nici această sumă nu acoperă sumele achitate de angajator pentru copii angajaților, chiar și din TVA sau accize.

Am citit si recitit această lege, foarte scurtă 😊 și, fără a avea pretenția că sunt foarte sigură de cele câteva articole din Codul Fiscal modificate, pot afirma că până acum avem urmatoarea ipoteză:

  • Sumele achitate de contribuabil pentru plasarea copiilor angajaţilor în unităţi de educaţie timpurie acreditate, până la 1.500 lei/luna pentru fiecare contribuabil, sunt considerate cheltuieli nedeductibile pentru un contribuabil plătitor de impozit pe profit, însă se scad din impozitul pe profit datorat având aceleași reguli de deducere ca și sponsorizarea (0,75% din cifra de afaceri și 20% din impozitul pe profit datorat)
  • În situația în care sumele achitate depășesc impozitul pe profit datorat, atunci acestea se pot scădea în urmatoarea ordine din: impozitul pe venitul din salarii reținut de contribuabil de la angajați, din tva-ul datorat sau din accizele datorate.
  • Sumele plătite de angajator pentru educaţia timpurie a copiilor angajaţilor sunt considerate venituri neimpozabile pentru salariați.

O condiție ar fi ca aceste unități să fie acreditate, iar verificarea acestora se poate face pe site-ul: https://www.siiir.edu.ro/carto/

Probabil în practică vor aparea multe probleme și întrebări, dar s-a deschis o noua abordare lăudabilă și devine încurajator atât pentru viitorii părinți, cât și pentru angajatorii acestora, să treacă împreună mai ușor peste perioada primilor 7 ani de educație ai copiilor angajaților lor.

În ceea ce privește impozitul pe profit devine în curand cel mai ofertant, astfel dacă până acum aveam bonificația de 10% (5%) pentru plata la termen; sponsorizări către ONG-rile și entitătile de cult înscrise în registrul ANAF; burse private; deducerea costului aferent achiziției casei de marcat electronice fiscale; acum avem și deducerea unei sume de 1.500 lei/luna/copil angajat care este înregistrat în unitățile de educație timpurie acreditate.

Noutăți

Soluții de criză în vremuri de Pandemie, conform legislației din România

Soluții de criză în vremuri de Pandemie, conform legislației din România

12.03.2020

 

Pandemia de COVID-19, care se extinde pe continentul european, obligă companiile, pe de-o parte, sa ia măsuri interne pentru a-și proteja angajații, iar pe de alta parte, de a continua activitatea economică a firmei, de a menține relațiile cu furnizorii și clienții, astfel ca impactul financiar al tuturor să fie pe cât posibil limitat.

Conform statisticilor, pandemia a condus la închiderea/suspendarea activității a numeroase fabrici din China, iar extinderea fenomenului spre Italia, care este în carantină cel puțin până la sfârșitul lunii martie 2020, unul dintre principalii parteneri comerciali ai României (in special in zona de vest), poate genera un blocaj semnificativ economic.

Impactul va afecta derularea business-urilor de producție, transport, firmele fiind condiționate să iși monitorizeze cheltuielile, să reducă activitatea și implicit programul de muncă al propriilor angajați.

În vederea continuării activității, însă cu un program de muncă diminuat, angajatorii pot încheia acte adiționale cu fracțiune de normă, ore/zi, ore/saptămână, ore/lună, respectând dispozițiile din Codul Muncii. Totodată se va menționa durata muncii, repartizarea timpului de muncă și salariul.

Contractul de muncă poate fi suspendat de comun acord cu salariatul, ori la inițiativa angajatorului “în cazul întreruperii sau reducerii temporare a activității, fără încetarea raporturilor de muncă, pentru motive economice, tehnologice, structurale sau similare”, conform art.52 din Legea nr.53/2003 – Codului Muncii; dacă perioada depășeste 30 zile, angajatorul poate reduce programul de muncă de la 5 la 4 zile pe saptămână, reducând proporțional și salariul, până la remedierea situației care a generat luarea acestei măsuri.

În cazul în care companiile invocă forța majoră și situația economică neprevazută, angajatorul poate dispunde suspendarea de drept a contractelor de muncă pe o perioada determinată, conform art.50, lit. f. din Legea nr.53/2003 – Codului Muncii.

O altă posibilitate, pentru angajatorul aflat în dificultate economică, este trimiterea salariaților în șomaj tehnic, fiind obligat să le plătească acestora o indemnizație ce nu poate fi mai mică de 75% din salariul de bază corespunzător locului de munca ocupat, având oricând posibilitatea reluării activității, așa cum prevede art.53 din Legea nr.53/2003 – Codul Muncii. Pentru indemnizația plătită pe perioada suspendării în șomaj tehnic, se rețin și se virează contribuții salariale.

Însă dacă fondul de salarii nu permite acordarea unei indemnizații pentru șomaj tehnic, angajatorul poate concedia individual sau colectiv, dupa caz, angajații pentru motive care nu țin de persoana salariatului, respectând procedura și termenul de preaviz legal, în baza unei decizii motivata efectiv și concret, cu o cauză reală și serioasă, așa cum prevede art.65 si urm. din Legea nr.53/2003 – Codul Muncii. În baza deciziei de concediere, angajatul poate depune la AJOFM-ul de care aparține o solicitare de acordare a unei indemnizații de somaj.

Având în vedere că nu există, deocamdată, nicio măsură de protecție pentru angajatorii români în calitatea lor de plătitori de taxe și impozite, măsurile propuse mai sus ar putea constitui o strategie pentru astfel de situații de fortă majoră (recunoscută oficial sau nu).